Astăzi luni, 4 martie 2024 a început simularea cu proba de limba română, în care viitorii absolvenți de liceu își pot testa, prin rezolvarea subiectelor, cunoștințele în perspectiva examenului de bacalaureat din lunile iunie și iulie. Proba de română la simularea bacalaureatului 2024 a început la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, au fost distribuite subiectele la română simularea BAC 2024.
La subiectul I, candidații de la profilul real și cei de la tehnologic au avut un text la prima vedere de Liviu Rebreanu, „Metropole”. Pe baza acestui text, candidații au rezolvat mai multe exerciții:
- Indică sensul din text al cuvântului sforțări și al secvenței la fiece pas.
- Menționează soluția găsită de persoanele interesate de lectură, care nu au posibilitatea să-și cumpere cărți, utilizând informațiile din textul dat.
- Precizează un efect al creșterea interesului față de sport în spațiul românesc, justificându-ți răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.
- Explică un motiv pentru care tejghelele librăriilor din Paris sunt amplasate până în mijlocul trotuarului.
- Prezintă, în 30 – 50 de cuvinte, relația dintre jurnaliștii francezi și scriitori, așa cum reiese din textul dat.
La subiectul I, punctul B, cerința a fost să redacteze un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă presa contribuie sau nu la formarea gustului artistic al publicului, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Metropole de Liviu Rebreanu, cât și la experiența personală sau culturală.
Subiectul al II-lea a avut în prim-plan textul „Domnișoara Nastasia” de George Mihail-Zamfirescu. Cerința a fost să prezinte, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului. Doar 10 puncte a avut acest subiect.
Subiectul III a fost un eseu în care să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui Lucian Blaga.
Sursa edupedu
0 Comentarii